Când vine vorba de antivirus, cele mai mici diferențe pot avea repercusiuni enorme. Avast și Comodo par să fie similare la suprafață, dar au unele diferențe individuale. Ambele utilizează tehnologia sandboxing, care lansează tot software-ul într-un mediu virtual securizat. De asemenea, ambele oferă un modul Game care oprește notificările pentru a nu întrerupe jocul.
Cu toate acestea, în timp ce Avast oferă anti-phishing și anti-ransomware separat, „Controlul aplicațiilor” (Application Control) de la Comodo funcționează pentru a preveni aceste atacuri. Folosind această caracteristică, computerul tău va lansa numai aplicații despre care știe că sunt sigure, ceea ce înseamnă că poți pune cu ușurință o infecție în carantină. Compania se bazează pe whitelisting bazat pe Cloud pentru a ști ce este sigur de rulat.
În timp ce Comodo se concentrează în principal pe stoparea malware-ului, Avast oferă o protecție completă pentru întregul computer. Seiful de parole și conexiunea securizată WiFi (“Secure WiFi Connection”) împiedică hackerii să intercepteze datele tale sensibile, în timp ce „Webcam Shield” păstrează fluxul video privat.
Comodo este câștigătorul la capitolul asistență pentru clienți. Avast oferă informații online și asistență telefonică non-stop, însă Comodo oferă o gamă mai largă de opțiuni. Poți alege între un sistem de bilete, chat live, forum de utilizatori și suport telefonic sau prin e-mail.